Acasa » Diverse » L-a dat de gol pe patronul din Superliga care ia o avere de la stat: „Lucrări de un miliard! El schimbă totul în București”

L-a dat de gol pe patronul din Superliga care ia o avere de la stat: „Lucrări de un miliard! El schimbă totul în București”

30 iun. 2025, 10:51, Diverse
L-a dat de gol pe patronul din Superliga care ia o avere de la stat: „Lucrări de un miliard! El schimbă totul în București”
Foto: Facebook Gheorghe Popescu

Fostul internațional Florin Prunea a făcut o dezvăluire în privința unui patron din Superliga, despre care spune că își susține clubul cu banii din afacerile cu Statul, având contacte de peste un miliard de lei.

Este vorba despre Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, fondatorul Elsaco, grupul de companii prezente preponderent în domeniul energiei, apei și utilităților, având ca principal obiectiv creșterea eficienței energetice.

FC Botoșani a încheiat play-out-ul în 2024-2025 pe locul 6, cu 29 de puncte, la șapte puncte distanță de liderul play-out-ului, Hermannstadt.

„Lucrări de un miliard! El schimbă totul în București”

Florin Prunea a făcut dezvăluiri cu privire la Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani și susține că acesta și-ar finanța echipa cu bani de la Stat, cu care face afaceri de peste un miliard de lei, numai la nivelul Bucureștiului.

„Știi cine schimbă toate astea pe București, cine are toate lucrările? Domnul Iftime. Tot Bucureștiul, are lucrări de un miliard și ceva de lei, în București Tot ce vezi tu este Elsaco. Unde vezi tu Elsaco, el e, plus că a dat și la alții. Tot e la el, miliarde”, a dezvăluit Florin Prunea, la iamsport.

Potrivit ZF, Elsaco Electronic, cea mai mare companie din grup, înființată în 1994, activează ca antreprenor și integrator de sisteme pentru proiecte termoenergetice, proiecte hidroedilitare și proiecte de automatizări și SCADA. Conform declarației de avere a lui Valeriu Iftime, depuse în noiembrie 2024, pe site-ul Consiliului Județean Botoșani, unde este președinte, finanțatorul echipei din Superliga deține 40% dintre acțiunile Elsaco Electronic. De asemenea, Iftime controlează 40% dintre acțiunile FC Botoșani, potrivit aceleiași declarații.

Ce spune patronul FC Botoșani 

La scurt timp după ce Legea Sportului a fost scoasă de pe ordinea de zi, Valeriu Iftime, care conduce CJ Botoșani din partea PNL, a reacționat, fără să comenteze structura acestei modificări aduse legii sportului, subliniind în același timp că echipa sa nu primește finanțare din bani publici.

„Sincer, nu pot comenta structura unei modificări de lege. Nu știu dacă cineva, de mai multă vreme, și anume cei de la PSD, ar vrea sau au vrut să corecteze sau să asigure că unele cluburi din Liga 1, finanțate din bani publici, pot fi cumva apărate.

Dacă statul are bani pentru așa ceva și nu ne trezim, atunci putem avea surprize mari. Legea asta nu știu dacă ajută pe cineva. În orice caz, ar trebui să ne gândim că banii publici dispar. Bani publici din care se plătesc atât jucătorii români, dar și jucătorii străini. Ar trebui să umblăm la subiectul ăsta.

La FC Botoșani noi nu luăm niciun ban public. Niciun leu! Acum câțiva ani am luat doar 80.000 de euro, care nici nu contează la un buget de 6 milioane de euro de la echipă.

Legea asta nu schimbă nimic. Eu am întrebat un deputat ce modificări poate să facă legea asta. Nu știu ce modificări sunt mai exact.

Înseamnă că o primărie dacă vrea să se asocieze, ea poate să o facă dacă are bani. De exemplu, Primăria Municipiului din Botoșani are un buget pe care eu îl aprob. E finanțată cu bani publici.

Instituțiile înseamnă că au bani, dacă pot face și altceva. E o chestiune de buget. Să bagi atâția bani, atâtea milioane de euro, e complicat”, a declarat Valeriu Iftime, la Digi Sport.